Căscatul este un act reflex motor involuntar, care constă dintr-un inspir profund și lung, prin gura larg deschisă, însoțit adesea de.o emisiune laringiană zgomotoasă, de mișcări de întindere ale membrelor și trunchiului și uneori de contracția tensorului timpanului, lăcrimare, terminându-se printr-o expirație mai scurtă, uneori zgomotoasă și.ea. Căscatul poate fi normal sau patologic.
Căscatul normal
Căscatul normal apare în oboseala sistemului nervos sau în plictiseală, marcând de obicei nevoia de destindere, de somn. Se însoțește de obicei de.o scădere a tonusului muscular, care începe cu.cel al orbicularului pleoapelor (pleoapele cad.și ochii se închid fără voie) și.cu al mușchilor cefei (capul nu poate fi ținut drept și cade în fată) făcând ca omul să caște, să moțăie, să picoteze, să cadă de somn. Survine adesea după o încordare nervoasă sau fizică prelungită, după o muncă repetată, monotonă, stereotipă, fără variații (muncă efectuată static, în aceeași poziție). Survine și.în liniște, în întuneric, în lipsă de idei, de stimuli exteriori, în cazul unor condiții repetate stereotip: al unei aceleiași priveliști, a unei senzații mereu aceeași, repetată continuu, fără variație. Mai survine și după mese abundente, copioase (mai ales stropite cu alcool). Survine și.în plictiseală, prin monotonie de ambianță, sugestie, condiționare psihică (conferințe plictisitoare, monotone, stupide și lecturi plictisitoare). Se mai produce prin contagiune psihică (atunci când o persoană de alături cască) sau prin o imitație voluntară sau involuntară (de sugestie).
Căscatul patologic
Căscatul patologic este condiționat de o anemie cu hipoxie cerebrală, de.o scădere a irigației cerebrale și.a oxigenării, cu creșterea bioxidului de carbon din sânge. În acest caz căscatul reprezintă un act compensator, ducând la creșterea în sânge a oxigenului cu.o limpezire a conștiinței, o restabilire de moment a funcției și echilibrului respirator. Căscatul patologic apare în afecțiuni neurologice: encefalită epidemică, unele tumori cerebrale, mai ales cerebeloase sau.de trunchi cerebral, unele accidente vasculare, concomitent cu hemiplegii, în leziuni spinale înalte, miastenii grave, mai ales, bulbare, coreea, în unele epilepsii și unele isterii. Căscatul patologic apare și.în intoxicații: abuzul de alcool, uzul de narcotice, droguri (hașiș, morfină, cloral, luminal, scopolamină). Poate apărea și.în stări febrile, anemii, hemoragii, hipotensiune, stări de denutriție, insuficiență hepatică, în afecțiuni endocrinologice: hipotiroidism, insuficiență suprarenală, insuficiență hipofizară sau testiculară, insuficiență ovariană, climacteriu.
Căscatul înseamnă că ești obosit sau este doar un mit?
Pe cât este de banal, pe atât de puține lucruri se cunosc cu certitudine despre căscat, însă este probabil un mit că.ar semnala întotdeauna nevoia de somn.
Este adevărat că oamenii cască adeseori când se pregătesc să meargă la culcare seara, însă este la fel de adevărat că.se întâmplă dimineața la trezire și.de câteva ori în timpul zilei, în funcție de.o serie de factori, precum gradul de vigilență sau concentrare, de cât.de distras ești, și poți să caști chiar când vezi pe altcineva căscând.
Pentru că prin respirație, introduci în plămân oxigenul din aer.și îndepărtezi dioxidul de carbon, teoriile vechi despre căscat sunt bazate pe presupunerea că este un răspuns reflex la nivelul redus de oxigen sau la un nivel ridicat de dioxid de carbon. Teoria și-a pierdut din credibilitate după publicarea unui studiu în 1987 în care voluntarii supuși unor niveluri ridicate de oxigen nu.au căscat mai puțin, iar după ce.au fost expuși la concentrații mari de dioxid de carbon nu.au căscat mai mult.
De ce căscăm?
Studiul cauzelor căscatului a început cu foarte mult timp în urmă, aproape în urmă cu 2500 de ani, atunci când Hipocrate a emis primele păreri referitoare la acest fenomen. El credea că oamenii cască în special pentru a elibera aerul încărcat cu toxine, observând ca fenomenul apare în special după episoadele febrile. Alte teorii vizavi de utilitatea căscatului au fost emise pe.la începutul secolului XIX, stipulându-se faptul că atunci când căscăm o facem pentru a aduce în organism o cantitate mai mare de oxigen, în timp ce eliminăm dioxidul de carbon – lucru infirmat de faptul că, totuși, nu căscăm mai des sau mai rar în funcție de calitatea aerului inspirat.
Căscatul a fost asociat cu multe din stările pe care le trăim zilnic, cea mai frecventă fiind starea de plictis. Da, suntem plictisiți, deci căscăm mai mult, conform unui studiu efectuat în 1986 care a demonstrat că studenții unui colegiu englezesc au căscat semnificativ de.mai multe ori când li s-au arătat imagini cu pasteluri colorate, decât atunci când au urmărit videoclipuri cu muzică rock.
Cele mai recente cercetări arată, totuși, că fenomenul în sine este legat de temperatura creierului. Astfel, diferitele acțiuni pe care le efectuăm în timpul zilei, stresul și suprasolicitarea duc la.o încălzire a creierului. Prin căscat, prin aportul de aer adus de.o inspirație puternică, urmată de.o expirație puternică, se reușește să.se realizeze o termoreglare eficientă cu scăderea temperaturii.
Poate fi căscatul un semn de boală?
Oricât de greu de crezut ar.fi, căscatul ar putea fi semn de boală. Deși rareori primul semn, căscatul excesiv a fost observat în rândul persoanelor cu scleroză multiplă, scleroză laterală amiotrofică (SLA, numită și boala Lou Gehrig), după radioterapie și.în rândul persoanelor tratate pentru boala Parkinson. Rar, ar putea indica instalarea unei migrene. Pe.de altă parte, căscatul se pare că.se produce mai puțin frecvent la persoanele care suferă de schizofrenie. Rămâne necunoscut însă de.ce întâmplă asta.
Cercetătorii au observat la animale și.la oameni că stimularea electrică a anumitor zone ale creierului poate determina căscatul. În plus, anumiți mesageri chimici de.la nivelul creierului (între care dopamina și ACTH – Hormonul adrenocorticotrop) par să joace de asemenea un rol în căscat.
Căscatul pare destul de simplu, însă este de fapt un comportament complex care servește unui scop încă neclar.
Cât de contagios este căscatul?
Fenomenul de contagiozitate a fost evaluat în numeroase teorii și studii, din foarte multe puncte de vedere, unele legând faptul că.un grup de oameni și chiar de animale pot începe să caște la vederea altor persoane sau imagini care fac același lucru.
Un studiu din 2004 a evaluat contagiozitatea căscatului la.un grup de cimpanzei, babuini și macaci cu rezultate foarte interesante comparabile cu cele obținute pe grupuri de oameni. La fel se întâmplă și.cu animalele de casă, în special câinii care încep să caște la auzul stăpânului care doarme profund. Uneori se întâmplă să căscăm doar gândindu-ne la fenomenul în sine, citind sau vorbind despre acesta.
O posibilă explicație se bazează pe fenomenele de empatie, dar studii și mai recente au arătat că.mai relevantă este vârsta. Astfel, s-a demonstrat că persoanele sub 25 de ani cască semnificativ de mai multe ori comparativ cu cele peste 50.de ani, în momentul în care privesc imagini cu alte persoane căscând. Însă, nici acest aspect nu este semnificativ din punct de vedere statistic pentru a stipula o teorie unanim acceptată privind transmiterea căscatului.
În ceea ce privește sfera patologicului, în afara privării excesive de somn, căscatul poate să apară în situația în care există afecțiuni de natură cardiovasculară – atacul de cord sau disecția de aortă, care determină stimulare vaso-vagală, sau afecțiuni la nivel cerebral – tumorile cerebrale, accidentul vascular cerebral, epilepsia sau scleroza multiplă. În niciuna dintre aceste situații căscatul nu apare singular, ca simptom unic, ci doar întregește tabloul clinic, având un aport scăzut în stabilirea unui diagnostic. Foarte rar, prezența căscatului a fost legată de.o anumită medicație și, mai rar, de modificările de temperatură ale corpului.
