Mersul pe vârfuri este extrem de comun între vârstele de 10-18 luni, când copilul învață să facă primii pași. Totuși dacă acest comportament persistă după vârsta de 18 luni, necesită adresarea la un medic specialist.
Mersul pe vârfuri se referă la mersul pe degete fără a susține greutatea pe călcâi sau altă parte a plantei. Mersul pe vârfuri poate fi determinat de diferiți factori.
Cauze mers pe vârfuri
Prima cauză a acestei condiții este mersul pe vârfuri idiopatic. Această entitate a fost denumită și mersul pe vârfuri habitual și tendonul scurt congenital al lui Ahile. Diagnosticul este pus prin excluderea tuturor patologiilor neuromusculare. Mersul pe vârfuri idiopatic apare la un sugar când face primii pași. Mulți copii încep acest experiment pe vârfuri. Unii renunță la acest obicei, alții nu. Cei care persistă necesită atenție medicală.
O cauză frecventă de mers pe vârfuri este spasticitatea musculară. Spasticitatea mușchilor extremității inferioare poate avea multiple cauze. Principala cauză este o leziune pe tractul piramidal al sistemului nervos central. Cea mai comună cauză este paralizia cerebrală spastică, în care leziunea este un deficit în cortexul motor rezultat prin lipsa de dezvoltare sau mai rar printr-o leziune la naștere. Mai rar, la copii leziunea cortexului motor apare după naștere ca rezultat al unui accident vascular cerebral. Spasticitatea membrului inferior rezultă și prin distrugerea fibrelor din cortexul motor care fac legătura cu măduva spinării. Leziunile medulare pot fi congenitale, traumatice sau câștigate în alte maniere.
A treia cauză ca frecvență este boala musculară paralitică, atrofia mușchilor prin pierderea celulelor neurale din coarnele anterioare medulare printr-un proces distructiv al mușchilor. Exemplul clasic este distrofia musculară Duchenne. Această pierdere progresivă a mușchilor este asociată cu fibroza. Deoarece mușchii flexori plantari de la gleznă sunt de șase ori mai puternici decât dorsiflexorii, această fibroză conduce la o contractură fixă în flexie plantară. Alte afecțiuni paralitice mai puțin comune care pot determina mers pe vârfuri sunt miopatiile congenitale și alte tipuri de distrofii musculare.
Semne și simptome mers pe vârfuri
Pacientul cu mers pe vârfuri idiopatic este un sugar care face primii pași. Copilul pare complet sănătos și începe să meargă la o vârstă normală. Reflexele tendinoase profunde sunt normale, nu există reflexe patologice. Ocazional pacientul poate merge pe toată planta dacă încearcă. Există un grad variat de redoare a flexorilor plantari la gleznă care limitează dorsiflexia pasivă. Inspecția și palparea coloanei toracolombare este normală. Copilul merge și aleargă pe degete, mai ales când acesta nu este observat de alte persoane. Echilibrul și coordonarea sunt normale pentru vârsta pacientului. Mersul pe vârfuri este simetric ca implicare a degetelor. Asimetria elimină ca diagnostic mersul pe vârfuri idiopatic.
Tabloul clinic al unui pacient care merge pe vârfuri cu spasticitate musculară depinde de cauza de bază și de timpul de debut. Dacă condiția este congenitală, așa cum este în cazul paraliziei cerebrale, inițierea mersului este semnificativ întârziată. Spasticitatea musculară este aparentă la momentul evaluării inițiale și are o distribuție anatomică care reflectă extinderea leziunii la cortexul motor. Reflexele tendinoase profunde sunt hiperactive. În timp ce contractura musculară se înrăutățește în timp, leziunea neurologică este statică ca evoluție și nonprogresivă.
Pacienții cu alte cauze de spasticitate se pot prezenta tardiv pe durata vieții cu mers pe vârfuri câștigat. Istoricul poate documenta orice etiologie, cum este un atac cerebral vascular sau leziune medulară. Totuși debutul poate fi gradual, cum este cel din tumora medulară sau diastematomielia, la care prezentarea este unilaterală.
Pacientul care merge pe vârfuri datorită unei boli paralitice musculare se prezintă tardiv la medic, de obicei după ce diagnosticul primar a fost deja stabilit. Tabloul clinic variază în funcție de diagnosticul primar. Specific pentru mersul pe vârfuri trebuie evaluată rezistența musculară a mușchilor membrului inferior, pentru a determina gradul în care equinus compensează slăbiciunea extensiei genunchiului.
Mersul pe vârfuri și autismul
Dr. Stephen M. Edelson, un celebru pediatru american susține că mersul pe vârfuri este ceva comun la copiii mai mici de 3 ani. Însă dacă acest lucru se prelungește, mai ales în jurul vârstei de 5 ani și mai târziu, poate fi asociat cu un soi de imaturitate neurologică. Există o mulțime de intervenții folosite pentru „tratarea” mersului pe vârfuri la copii, de la exerciții fizice și până la terapii pentru autism.
Exercițiile fizice sunt adesea folosite pentru a întinde tendoanele și a reduce astfel mersul pe vârfuri, însă acest tratament nu are succesul scontat.
Un sistem vestibular disfuncțional, o problemă comună a copiilor cu autism, poate fi responsabil pentru mersul pe vârfuri. Sistemul vestibular duce către creier feedback-ul organismul legat de mișcarea și poziția corpului. O posibilitate de reducere sau eliminare a mersului pe vârfuri ar fi astfel stimularea vestibulară terapeutică, precum balansarea sau rotirea corpului copilului.
Mersul pe vârfuri poate fi direct sau indirect relaționat cu o problemă vizuală-vestibulară, motiv pentru care, se poate recomanda ca cel mic să poarte ochelari cu lentile prismatice.
O altă terapie este reprezentată de purtarea unui cast pentru întinderea tendoanelor. În majoritatea cazurilor, acest dispozitiv se montează o dată la două săptămâni pentru o perioadă de 6-8 săptămâni.
Ultima terapie rămâne cea adresată copiilor cu autism. În cazul în care copilul tău a trecut de vârsta de 3 ani, merge pe vârfuri și pare să aibă tulburări din spectrul autist, ar fi indicat, pentru liniștea ta, să ceri sfatul unui specialist.
Mersul pe vârfuri și premergătorul
O mulțime de persoane merg pe vârfuri, inclusiv adulți. Mai ales cine s-a născut după 1980, deoarece atunci a fost o modă foarte mare a premergătoarelor pe care le folosea toată lumea. Existau și înainte niște modele care au fost chiar de ajutor și pentru bebe și pentru mamă, dar cu odată cu modernizarea lucrurile s-au schimbat. Rezultatul din păcate se vede clar, 2-3 generații cu probleme diferite, precum durerile de spate, probleme cu coloana vertebrală, probleme cu șoldurile și nu în ultimul rând mersul pe vârfuri. În ultimii 10 ani foarte multe studii ne arată că premergătorul nu a fost așa de bun precum a crezut lumea la început.
Din păcate până în ziua de azi foarte multă lume le folosește în continuare. Am văzut în multe grupuri de mămici că în continuare sunt recomandate între ele, cu comentarii de genul “copilul meu a stat în el și nu a pățit nimic” (nimic vizibil deocamdată). Primul motiv este că folosirea premergătorului modifică stilul de mers al copilului, deoarece nu are o poziție corectă în el. Bebelușul când “aleargă” face mișcarea doar pe vârful degetelor, nu pe toată talpa cum ar trebui. De obicei, mămicile își pun bebelușii să folosească premergătoarele prea devreme (sub 1 an), în acest fel copilul are timp destul să își fixeze în creier mișcarea. Din cauza premergătoarelor copiii învață nu doar greșit să meargă, dar și întârziat, deoarece necesită timp până dezvoltă și simțul de echilibru care este la bază pentru mers, dar în timpul cât au stat în premergător nu au dezvoltat nimic în acest sens.
Diagnostic mers pe vârfuri
mersul pe vârfuri cauze, simptome, diagnostic, tratament
- Radiografia coloanei este indicată la un pacient la care spasticitatea musculară nu este secundară paraliziei cerebrale sau la un pacient cu slăbiciune musculară unilaterală. Imaginile pot demonstra defecte congenitale și lărgirea spațiilor dintre pediculi.
- Rezonanța magnetică (RMN) a măduvei spinale este indicată dacă radiografia de coloană descoperă defecte congenitale.
- Analiza mersului la un pacient cu spasticitate musculară poate fi de ajutor în evaluarea preoperativă a mersului pe vârfuri.
- Electromiografia dinamică poate fi obținută de la electrozii intramusculari sau de suprafață în timpul fazei de activitate a ciclului de mers.
Tratament mers pe vârfuri
Indicațiile specifice terapeutice pentru fiecare dintre cauzele mersului pe vârfuri necesită determinarea indicației de tratament a condiției. Aceasta poate fi corectată chirurgical sau nonchirurgical.
Tratamentul conservativ pentru mersul pe vârfuri implică supravegherea, programe de exerciții de întindere, ghipsajul și aplicarea de orteze. Un sugar cu mers pe vârfuri idiopatic care abia a început să pășească și care nu are contracturi fixe necesită doar observare. Pentru mulți pacienți această condiție reprezintă un obicei temporar. Pacientul trebuie monitorizat pentru un interval de 6 luni. Dacă contracturile tendonului lui Ahile sunt progresive iar obiceiul nu se rezolvă spontan până la vârsta de 3 ani, tratamentul trebuie recomandat.
Terapia conservativă
Exercițiile de întindere a tendonului lui Ahile în mersul pe vârfuri idiopatic oferă o șansă limitată de succes. Ghipsajul seriat este o tehnică eficientă pentru a câștiga rezistență în tendon. Copilul va purta un aparat ghipsat normal sau din fibre de sticlă până sub genunchi în timp ce genunchiul este flexat. Aceste aparate trebuie schimbate săptămânal până la creșterea progresivă a dorsiflexiei. Orteza gleznă-plantă este un dispozitiv cosmetic acceptabil, care încape într-un pantof normal, permite mersul aproape normal și previne flexia plantară în timp ce permite dorsiflexia. Prin aceste dispozitive tendonul lui Ahile este întins la fiecare pas. Sunt purtate pentru 6 luni.
Pentru condiția secundară spasticității musculare doar exercițiile de stretching sunt ineficiente. Pot fi folosite câteva aparate ghipsate pentru a întări tendonul, dar contractura va reveni rapid dacă pacientul nu va purta o orteză. Aceasta se poartă până la maturitate, când se poate încerca alungirea chirurgicală a tendonului.
Kinetoterapie
mersul pe vârfuri cauze, simptome, diagnostic, tratament
- Întinderea gambei – Întinde-l pe copilul tău pe pat cu picioarele complet întinse. Sprijină o mână sub genunchiul lui, în timp ce tragi de laba piciorului înspre el. Menține această poziție timp de 15-30 de secunde. Exercițiul nu ar trebui să fie dureros. Repetă acest exercițiu de 10-20 ori cu fiecare picior zilnic.
- Întinderea tendonului lui Ahile – Copilul trebuie să stea întins pe pat sau pe o suprafață fermă. Îndoaie-i ușor piciorul și ține cu o mână gamba, iar cu cealaltă talpa. Îndoaie laba piciorului în direcția capului copilului tău și menține această poziție pentru 15-30 de secunde. Repetă exercițiul de 10-20 ori la fiecare picior zilnic.
- Ridicare de pe scaun – Așază-l pe micuțul tău pe un scaun de copii. Ține-i cu mâinile gambele în așa fel încât să nu se poată ridica pe vârfuri. Spune-i copilului tău să se ridice de pe scaun păstrându-și călcâiele pe pământ. Poți face acest exercițiu amuzant cântând o melodie drăguță sau punând un alt membru al familiei să bată palma cu copilul atunci când se ridică în picioare.
Terapia chirurgicală
Dacă terapia conservativă eșuează în corectarea mersului anormal idiopatic după 12 luni, se recomandă alungirea intervenționala a tendonului. Este cea mai frecventă intervenție chirurgicală pentru tratamentul mersului pe vârfuri. Cea mai importantă complicație postoperativă este recurentă. Este rară dar dacă apare se recomandă folosirea ortezelor articulate până la un an înainte de a considera reintervenția.
Evoluție și prognostic
Pacienții cu mers pe vârfuri idiopatic care au încetat spontan mersul sau care după tratament rămân pe călcâi pentru o perioadă de peste un an pot fi considerați vindecați. Recurența tardivă este neobișnuită și nu există efecte adverse la nici-o opțiune terapeutică abordată. Prognosticul pentru pacienții cu spasticitate sau boala paralitică musculară este mai puțin predictibil. La aceștia recurența rămâne un risc.
