Osteopatie - ce este, principii, tehnică, beneficii, efecte, contraindicații Terapie Manuală

Osteopatia a fost creată de Andrew Taylor Still (1828-1917) născut în America, Virginia, având profesia de medic.

În anul 1874, trăiește o experiență care a dus ulterior la nașterea osteopatiei, vindecând un copil care suferea de dizenterie.

Pe data de 22 iunie 1874, Andrew Taylor Still decide să pună bazele osteopatiei. Pentru că nu dorea să fie plătit pentru o activitate pe care o considera experimentală, întâmpină mari dificultăți financiare.

Depășit de numărul mare de oameni care îi caută ajutorul, Still decide să înceapă a forma prima generație de osteopați, punând bazele primei școli de osteopatie. 

În anul 1892 Still întemeiază “American School of Osteopathy” (Școala Americană de Osteopatie) în Kirksville, Missouri, mișcarea osteopată cunoscând o mare expansiune în S.U.A. între anii 1892 și 1900.

Astfel A.T Still a reușit să demonstreze tuturor, faptul că osteopatia reprezintă o deprindere transmisibilă și nu dar din naștere, cum multă lume credea la momentul respectiv.

Din anul 1914, Still, bolnav alege să trăiască retras, el rămânând cunoscut, iubit și respectat de către elevii și concetățenii săi, căpătând renumele de “The Old Doctor” (Bătrânul Doctor), iar în 1917, Andrew Taylor Still se stinge din viață.

Unul dintre elevii săi, John Martin Littlejohn, originar din Anglia, decide să se întoarcă la Londra, unde întemeiază “The British School of Osteopathy” (Școala Britanică de Osteopatie).

Astfel decizia lui Littlejohn de a duce mai departe moștenirea lăsată de către Andrew Taylor Still se va afla la baza răspândirii curentului osteopatic în Europa. Dar abia după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, osteopatia, ajunge să se răspândească în restul Europei.

William Garner Sutherland (1873-1954), unul dintre elevii lui Still, dezvoltă și integrează conceptul cranial în osteopatie. Ramura viscerală a osteopatiei, a fost publicată pentru prima dată la sfârșitul secolului XIX, prin publicarea operelor medicilor Glennard și Stapfer.

Ce este osteopatia?

Osteopatia reprezintă o concepție anatomo-fiziologică unitară (holistică) de funcționare a organismului, bazată pe unitatea și dependența reciprocă dintre structură și funcție, pe forțele interioare de recuperare ale organismului care, sprijinite din exterior de un efort minim curativ, duc ulterior la o vindecare.

Osteopatia este o metodă modernă de diagnostic și tratament utilizată pentru depistarea tulburărilor patologice ale biomecanicii corpului, organelor și țesuturilor, cu tehnici manuale blânde și de mare rafinament. Osteopatul acționează manual asupra structurilor craniului, coloanei, coastelor, bazinului, sacrului, articulațiilor, aparatului musculo-ligamentar și fascial, asupra organelor interne cu scopul de a îndepărta disfuncțiile identificate din respectivele structuri și a restabili mobilitatea lor.

Termenul ”osteopatie” este compus din două părți, “osteo” însemnând structură sau bază, provenind din limba greacă, iar “path” provenind din engleza veche însemnând drum, cale, direcție.

Osteopatia se ocupă de diagnosticul și tratamentul tulburărilor de mobilitate a țesuturilor, organelor și articulațiilor. Se consideră că orice tulburare a mobilității sub formă de hipo/hipermobilitate în aparatul locomotor, sistemul craniosacral sau organele interne conduce la o disfuncție și în final la o boală (disfuncție somatică). În articulații pot apărea blocaje, în fascii aderențe sau cicatrici, iar pe suprafețele alunecoase a organelor interne, hiperemia.

Osteopatia privește organismul ca un sistem întreg, unde totul este interdependent. Osteopatia îndepărtează nu numai manifestările unei boli, dar descoperă și înlătură eficient cauza acestei boli. Aceasta este posibilă grație cunoașterii profunde a anatomiei, fiziologiei și biomecanicii corpului omenesc.

Principiile osteopatiei

1. Unitatea funcțională a corpului uman

Ființa umană este un TOT. Aceasta formează o UNITATE completă, biologică, emoțională, spirituală (materie, energie, conștiință). Corpul uman este conceput pentru a funcționa corect în TOTALITATEA sa. O perturbare într-o zonă determinată a corpului se poate manifesta în oricare zonă situată pe lanțul lezional. Orice accident într-o zonă oarecare a corpului va avea o repercusiune asupra întregului.

2. Autoapărare, autoreglare și autovindecare

Corpul are în el însuși mijloacele de a depăși boala atât timp cât relația “structură-funcțiune” este respectată, boala nefiind decât o etapă de vindecare-reglare prin care organismul se reechilibrează. Principiile lui Hipocrate trebuie respectate întocmai. Corpul posedă propriile sale modele de apărare și propriile sale sisteme de alarmă. Imunitatea ocupă un loc central în programele de restabilire a echilibrului.

3. Interdependența structură-funcție și funcție-structură

Funcția depinde de structură. Orice perturbare a unei articulații, de exemplu, se repercutează asupra funcționarii ei: limitarea mișcării, durere etc. Funcția depinde de structură: integritatea structurală, libertatea de ritm și de mișcare musculo-scheletică garantează armonia de funcționare a sistemelor nervos și circulator. Structura depinde de funcție: orice imobilizare prelungită a unei articulații duce la fibroză articulară. Fasciile sunt considerate, de către dr. A. T. Still, părintele osteopatiei, un element fundamental, restricțiile de mobilitate la acest nivel fiind la originea a numeroase perturbări funcționale.

Indicații osteopatie

osteopatie osteopatia
  • Afecțiunile coloanei vertebrale (cervicalgii, dorsalgii, lombalgii, sacralgii, coxalgii);
  • Afecțiuni ale aparatului locomotor (tendinite, tenis elbow, entorse);
  • Afecțiuni ale sistemului nervos (migrene, cefalee, nevralgii faciale și intercostale, torticolis, sciatică, meralgie parestezică);
  • Tulburări ale sistemului digestiv (hernie hiatală, gastrite și consecințele hiperacidității gastrice, tulburări funcționale hepato-biliare, colite, constipație, ptoză viscerală;
  • Tulburări ale sistemului neurovegetativ (depresie, anxietate, tulburări ale somnului, stres);
  • Sechele posttraumatice și chirurgicale (cicatrici, entorse, luxații, fracturi).

Deosebim trei ramuri ale osteopatiei

osteopatie

Osteopatia structurală

Osteopatia structurală este una dintre cele trei ramuri ale osteopatiei generale și, după cum îi spune numele, face referire la structura organismului uman, la scheletul uman. Între cele trei ramuri ale osteopatiei, cea structurală este cel mai frecvent utilizată, dat fiind faptul că poate să trateze foarte multe probleme cu care corpul uman se confruntă la un moment dat, tulburări care sunt manifestate la suprafață și se văd.

În ce situații se aplică osteopatia structurală?

La modul general, în osteopatia structurală se regăsesc afecțiunile coloanei vertebrale și cele ale articulațiilor mari, afecțiuni ale aparatului musculo-ligamentar. Din punct de vedere structural, cele mai frecvente afecțiuni cu care se confruntă pacienții sunt cele ale coloanei, discale, determinate de un stil de viață deficitar, întâlnit îndeosebi la persoanele care stau foarte mult pe scaun, la birou, practicând un job static care nu implică activitate fizică.

Evaluarea pacientului

În practică, osteopații încep cu examenul vizual al pacientului și cu prima etapă a examenului clinic, anamneza. Istoricul pacientului este foarte important pentru osteopat. După anamneză urmează examinarea posturologică a coloanei vertebrale, a mobilității complete și a suportului podalic, cu scopul stabilirii diagnosticului și, de asemenea, al stabilirii atitudinilor terapeutice potrivite. Ulterior, osteopatul va efectua evaluarea palpatorie a întregului corp. Inițial, ședințele de osteopatie structurală se fac într-o perioadă de cel puțin 5-7 zile, urmând ca numărul acestora să crească treptat.

Mod de efectuare a osteopatiei structurale

Specialistul osteopat va depista dacă părțile moi (pielea, ligamentele, țesutul subcutanat, mușchii, tendoanele) sunt modificate și mobilitatea articulară (rigiditatea sau laxitatea). Se începe cu aplicarea tratamentului părților moi și se continuă cu tratamentul pentru coloana vertebrală și al membrelor, cu scopul de a se restabili o mobilitate articulară optimă.

În esență, prin osteopatie se urmărește tratarea pacientului și nu a bolii. Prin tehnicile utilizate nu simptomele clinice sunt vizate, ci cauza afecțiunilor, urmărindu-se lanțul lezional.

Avantajele osteopatiei structurale pentru pacient

Eficiența osteopatiei structurale a fost dovedită în numeroase situații, beneficiile metodei fiind incomensurabile, apreciate de numeroși pacienți care au urmat ședințe dedicate specifice, realizate de osteopați.

Prin tehnicile utilizate în osteopatia structurală se pot urmări mai multe aspecte:

  • sunt îndepărtate tulburările care au determinat apariția durerilor de spate;
  • se stimulează capacitatea mentală;
  • se stimulează capacitatea fizică;
  • se îmbunătățește capacitatea organismului de a rezista la stres;

Beneficiile obținute după efectuarea ședințelor de osteopatie sistematică sunt notabile în următoarele cazuri:

  • atitudini scoliotice
  • scolioze
  • sechele postoperatorii

Osteopatie craniosacrală

Concepția despre osteopatia craniosacrală a fost dezvoltată la începutul secolului XX și se leagă de numele lui William Garner Sutherland (osteopat DO), elevul celui care a fondat osteopatia generală, Andrew Taylor Still. În cercetările sale, Sutherland descoperea că oasele craniului dispun de o organizare care le permite mișcarea. În timp ce privea un craniu dezarticulat, acesta a constatat o articulație care indică mobilitatea unui mecanism de respirație, în locul în care oasele temporale se întâlnesc cu oasele parietale, care se aseamănă cu branhiile peștilor.

Nu mai puțin de 20 de ani, Sutherland a studiat teoria sa și chiar dacă la început și-a dorit să demonstreze că oasele craniului sunt fixe, în cele din urma a reușit să demonstreze că sunt mobile și că dacă se blochează pot sa apară afecțiuni de o severitate semnificativă. În cercetările sale, osteopatul american a utilizat un dispozitiv gândit să aplice o presiune care putea să blocheze anumite oase craniene. Utilizarea dispozitivului a avut ca rezultat simptome, precum:

  • durerile de cap
  • deteriorare a funcțiilor mentale
  • probleme legate de vedere
  • schimbările de dispoziție
  • stările de greață

În condițiile în care craniul ar fi fost rigid, presiunea determinată de acel dispozitiv nu l-ar fi afectat pe Sutherland. Prezența simptomelor a dovedit că oasele craniului se mișcă, ceea ce înseamnă ca nu se poate vorbi despre rigiditatea craniului. Mai mult de atât, osteopatul a înțeles că blocarea oaselor care compun craniul poate să determine probleme fizice și mentale.

Ce este osteopatia craniosacrală?

Prin osteopatia craniosacrală, terapie holistică, se urmăresc aspecte deosebit de importante:

  • asigurarea stării de echilibru la nivelul SNC (sistem nervos central)
  • evaluarea și corecția sistemului craniosacral
  • explorarea proceselor mentale, inclusiv a sentimentelor și emoțiilor și, de asemenea, explorarea manifestărilor fizice pe care acestea le au.

Această terapie se adresează adulților și copiilor, deopotrivă, folosindu-se de capacitatea interioară a pacienților de a se autovindeca.

Situații în care osteopatia craniosacrală este benefică

Cele mai comune situații în care osteopatia craniosacrală și-a dovedit eficiența prin beneficiile pe care le-a oferit, le include și pe următoarele:

  • accidente traumatice la nivelul capului și coloanei vertebrale, soldate atât cu afectarea creierului, cât și a coloanei vertebrale;
  • autismul;
  • boli pe care copii le pot dezvolta în copilărie;
  • boli neurovasculare;
  • colicii la sugari;
  • depresia și alte probleme de natură emoțională;
  • cazuri în care funcțiile de coordonare motorie se deteriorează;
  • dificultăți în procesul de învățare;
  • tulburări la nivelul articulațiilor temporo-mandibulare;
  • disfuncții ale SNC;
  • tulburări la nivelul țesutului conjunctiv;
  • dureri cronice la nivelul capului, gâtului și spatelui;
  • dureri induse de meningită;
  • fibromialgie;
  • oboseală cronică;
  • înainte și după intervenții chirurgicale;
  • înainte și după naștere;
  • afecțiuni ortopedice;
  • sciatică și scolioză;
  • strabism;
  • stres fizic, determinat de unele traume, accidentari, entorse, luxații;
  • stres emoțional: determinat de stări de nervozitate, griji apăsătoare, tensiuni interpersonale, emoții captive

Situații în care osteopatia craniosacrală nu este recomandată

În ceea ce privește contraindicațiile, acestea se referă în mod special la condiții clinice recente, precum: fracturi craniene, atacuri de cord sau cerebrale, anevrisme acute, intervenții chirurgicale cu anestezie epidurală.

Osteopatie viscerală

Conceptul de osteopatie viscerală i se datorează  osteopatului de naționalitate franceză, Jacques Weischenck, care l-a fundamentat într-o perioadă relativ recentă – 1980. Terapia lui Weischenck este practicată în prezent la scară largă și se concentrează pe organele abdominale.

În abordarea terapiei s-a plecat de la ideea potrivit căreia musculatura abdomenului se mișcă natural (respirația, de exemplu, determină aceste mișcări). Cu toate acestea mobilitatea musculaturii poate fi afectată la un moment dat. Cum se pot produce îmbolnăvirile? Organele abdominale sunt legate la diafragmă prin ligamente, în consecință, când la nivelul diafragmei nu se înregistrează mișcări eficiente, sunt afectate structurile.

De exemplu, în situații de stres, respirația nu este optimă, dimpotrivă, este superficială, ori într-o asemenea situație nici diafragma nu se mai mișcă așa cum ar trebui, ceea ce înseamnă că organele interne vor avea de suferit – așa apar arsurile simțite în stomac, durerile, afecțiunile digestive ș.a.m.d.

În timpul ședințelor de osteopatie viscerală, osteopatul aplică, palpând, presiuni organismului. Deși reduse ca intensitate, aceste presiuni determină organele abdominale și sistemele să minimizeze cauzele care duc la tulburări și durere. Și această metodă, similar altora complementare, stimulează mecanismele naturale de autovindecare a organismului.

Dacă în osteopatia generală se acționează cu precădere asupra musculaturii, oaselor, tendoanelor și ligamentelor cu scopul de a le asigura un echilibru eficient, în cea viscerală se vizează doar organele interne abdominale (viscerele) – mișcările și funcțiile acestora.

Situații în care este recomandată osteopatia viscerală

Varietatea de beneficii pe care osteopatia viscerală le poate asigura a determinat eficiența metodei în următoarele tipuri de afecțiuni:

  • afecțiuni acute manifestate cel mai adesea prin durerile de cap, leziuni abdominale sau la piept;
  • afecțiuni cu care se pot confrunta copiii, precum constipația, refluxul vezico-ureteral, colici, torticolis, vărsături;
  • afecțiuni musculo-scheletice, inclusiv ale coloanei vertebrale, manifestate prin apariția durerilor de cap și migrenelor, articulațiilor periferice și sciaticii, sau a sindromului de tunel carpian;
  • disfuncții ale sistemului reproducător, precum durerile pelvine, din perioada ciclului menstrual sau la nivelul testiculelor, lipsa menstrelor (dismenoree), fibroamele și chisturile ovariene, efecte ale menopauzei, incontinență urinară;
  • disfuncții digestive, precum balonarea, constipația, stările de greață, refluxul gastroesofagian și tulburările de înghițire;
  • dureri manifestate ca urmare a unor intervenții chirugicale;
  • probleme de natură emoțională, precum anxietatea, depresia, stres post-traumatic.

Cum se realizează tehnica

Evaluarea pacientului constă în palparea ușoară, fără durere, a mișcărilor normale și anormale ale organelor interne abdominale și a țesuturilor din jur. Osteopații utilizează mai multe tehnici de palpare pentru a descoperi unde se află restricția. De asemenea, au în vedere că simptomele manifestate într-o anumită zonă pot fi provocate de mișcarea restricționată într-o cu totul altă zonă, motiv pentru care vor evalua întreg corpul și nu se vor limita doar la zona abdominală.

Înainte de a începe ședința de osteopatie viscerală, cu cel puțin 30 de minute, pacienții nu pot consuma alimente, însă trebuie să bea apă, pentru a se hidrata. De asemenea, imediat după ședință nu trebuie să consume cafea sau alcool.

Osteopatul va aplica tehnici caracterizate de mișcări specifice pe zonele restricționate, cu scopul de a se restabili activitatea optimă a viscerelor și țesuturilor din jur, odată ce redevin mobile. Funcțiile normale ale organelor interne abdominale vor fi restabilite aplicându-se mișcări blânde și lente, similar celor din timpul evaluării.

osteopatie osteopatia

VIDEO

osteopatie osteopatia