Unde șoc Shockwave - ce este, aplicatii, beneficii, indicatii, efecte, contraindicatii, tratament, fizioterapie, dureri

Shockwave utilizează undele șoc pentru tratamentul durerilor cronice ale sistemului musculoscheletal. Terapia shockwave are la bază generarea unei energii foarte intense într-o perioadă foarte scurtă de timp (10 milisec), unda șoc străbătând astfel țesuturile cu o viteză mai mare decât viteza sunetului. 

Cum funcționează undele șoc?

Unda șoc creează o presiune mecanică asupra țesuturilor afectate, ceea ce duce la creșterea permeabilității celulare, crescând astfel microcirculația și metabolismul celular, grăbind astfel vindecarea precum și dizolvarea depunerilor calcare. Unda șoc acționează asupra durerii prin 2 mecanisme:

  • Hiperstimulare anestezică – când nervii asupra căreia acționează unda șoc sunt hiperstimulați atât de mult încât își scad activitatea este un efect temporar care apare la prima ședință.
  • Stimularea în continuare a nervilor – în următoarele ședințe de terapie se trece de pragul limită, apărând astfel o recalibrare a perceperii senzației de durere.

În ce constă terapia cu unde șoc (shockwave)?

Terapia constă în generarea și transmiterea către țesutul afectat a unei unde șoc prin intermediul unui aplicator special. Unda șoc transportă o cantitate mare de energie în punctele și țesuturile afectate ale sistemului musculo-scheletal. Energia cinetică a frontului de aer comprimat este transmisă la capătul aplicatorului și de aici mai departe în profunzimea țesutului tratat. Impactul creat de aplicator duce la:

  • formarea de vase sanguine noi
  • stimularea producției de colagen
  • dizolvarea calcifierilor
  • scăderea inflamației în zona afectată

Toate aceste efecte sunt resimțite pozitiv de pacient, care beneficiază de atenuarea durerii și restaurarea mobilității articulare.

Beneficii unde șoc

terapie shockwave unde soc
  • Elimină durerea
  • Favorizează vindecarea
  • Crește circulația locală îmbunătățind astfel metabolismul tisular
  • Crește producția de colagen
  • Relaxează musculatura
  • Dizolvă fibroblaștii calcifiați
  • Crește mobilitatea

Afecțiuni tratate cu unde șoc (shockwave)

terapie shockwave unde soc
  • Fasciita plantară – Pintenul calcanean apare sub călcâi sau în spatele călcâiului și se datorează unei inflamații de lungă durată ale fasciei plantare sau a tendonului achilian la locul de prindere al acestora de calcaneu. Terapia shockwave este capabilă să elimine simptomele putând să călcați iarăși cu toată forța pe picior fără durere.
  • Dureri de șold și/sau ale tractului iliotibial – durere la presiunea aplicată pe regiunea laterală a șoldului cu limitare dureroasă a mișcării de abducție sau rotație, uneori însoțită de zgomote anormale (snapping hip). Aceste simptome apar în afecțiuni precum: sindromul trohanterian, bursita trohanteriană cu sau fără calcifiere, periostita dureroasă a șoldului.
  • Durere de genunchi – Tendinita rotuliană manifestată prin durere la inserția tendonului rotulian.
  • Durere la nivelul tendonului ahilian – Tendinita ahiliană care poate să apară în urma unor activități ca alergatul, săritul sau alte traume.
  • Dureri de umăr – Terapia shockwave și-a dovedit eficiența în 81% din cazuri reducând durerea și crescând mobilitatea umărului. Dacă ai o activitate sportivă care solicita umărul sau o durere la ridicarea brațului este posibil să scapi fără operație.
  • Dureri de cot – Epicondilita medială și laterală reprezintă inflamația inserției tendoanelor musculaturii brațului și se manifestă prin dureri la nivelul cotului accentuate de mișcarea și mai ales rotația antebrațului. 
  • Dureri de spate – Dacă te doare spatele, nu ești singurul. Aproape toată lumea la un moment dat a suferit de durere de spate, apărută la serviciu, în timpul activităților zilnice sau în perioada de vacanță.
  • Dureri la nivelul polului superior sau inferior al rotulei (sindromul de apex patelar, genunchiul săritorului) – Inflamația dureroasă (cu sau fără calcifiere) a inserției tendonului cvadriceps pe patelă respectiv a inserție tendonului patelar pe patelă sau tibie.
  • Dureri la nivelul marginii anterioare a tibiei – Inflamația marginii tibiale datorită suprasolicitării mecanice, consecutiv eforturilor fizice intense și/sau prelungite.
  • Punctele dureroase ale mușchilor (trigger points) – Dureri acute și cronice la nivelul spatelui, umărului, gâtului, generate de mușchii contractați sau scurtați.
  • Terapia durerii pe punctele de acupunctură.

Metoda de aplicare 

La nivelul mușchilor

Tehnologia combinată între undele șoc radiale și infrasunete, permite nu numai tratamentul zonelor de contractură, dar, de asemenea, terapia de relaxare musculară și a țesutului conjunctiv. Aplicarea acestei terapii are ca rezultat reducerea tensiunii musculare, eliminarea punctelor de contractură, stimularea circulației sângelui și a sistemului limfatic și o tonifiere musculară.

La nivelul articulațiilor

Unda șoc generată de un dispozitiv special, trece prin țesuturile moi, fără deteriorarea lor și are un efect direct asupra oaselor și cartilajelor din articulații, zonelor patologice de calcifiere, osificare și alte formațiuni acustic dense. Undele șoc, penetrând țesuturile corpului, refac metabolismul natural, inițiază procesul de recuperare și reînnoire celulară, îmbunătățesc procesele metabolice în țesuturi.

Etapele terapiei cu unde șoc (shockwave)

terapie shockwave unde soc
  1. Localizarea durerii.
  2. Aplicarea gelului în zona afectată, gelul fiind necesar pentru a transfera undele eficient și fără probleme.
  3. Începerea terapiei – aplicatorul este împins ușor în zona tratată după apăsarea butonul de pornire.
Unde Șoc Shockwave

În timpul terapiei cu unde șoc pacientul poate simți o senzație ușoară de durere sau disconfort care treptat devine suportabilă și ușor de tolerat. După terminarea procedurii are loc ameliorarea durerii, se normalizează tonusul muscular, dispare contractura musculară, crește mobilitatea articulară. Tratamentul se efectuează în ședințe de 5-10 minute la interval de 5-7 zile. Numărul de ședințe este în medie de 5-7, dar poate varia în funcție de maladie, de stadiul bolii și de evoluția ulterioară. După fiecare ședință se recomandă abținerea de la activitatea fizică 48 ore.

Contraindicații unde șoc

Absolute

  • Hemofilie
  • Tromboză
  • Tumori maligne sau benigne (localizate în zona de tratament)
  • Algoneurodistrofie
  • Sarcină

Relative (cu măsuri de precauție)

  • Infiltrații cortizonice (tratamentul se va efectua la cel puțin 3 săptămâni după acestea)
  • Tratament anticoagulant (este necesară monitorizarea factorilor de coagulare)
  • Pacemaker sau alte dispozitive implantate

Cât durează o ședință?

Durata unei ședințe este între 10-20 de minute. Sunt necesare minim 10 ședințe și este recomandat punerea în repaus a zonei tratate pentru 48 ore.

Acest tratament este dureros?

În funcție de intensitatea durerii cu care se prezintă fiecare pacient tratamentul poate fi ușor disconfortant, dar intensitatea tratamentului este adaptată la gradul de toleranță al fiecărui pacient. Imediat după tratament durerea dispare complet, dar poate să apară ulterior o ușoară jenă, ce poate să dureze de la câteva ore până la câteva zile. In acest interval nu trebuie folosite gheața sau antiinflamatoare. Este recomandat punerea în repaus a zonei tratate pentru 48 ore.

terapie unde șoc shockwave

VIDEO

terapie unde șoc shockwave