Masaj sportiv - ce este, tipuri, beneficii, efecte, indicații, contraindicații

Masajul sportiv este o terapie complementară destinată în primul rând atleților de performanță sau persoanelor care fac mișcare în mod regulat, în special exerciții fizice de.o intensitate mare. Cu toate acestea, masajul sportiv este recomandat și persoanelor active, care fac sport la nivel de începător, nu doar profesioniștilor.

Acesta poate fi un masaj de relaxare al mușchilor suprasolicitați, cu.un tonus mai mare sau de tonifiere a unei musculaturi hipotonice. Acest tip de masaj deblochează complexele de actină și miozină blocate la nivel muscular prin drenarea profundă a mușchiului și eliberarea toxinelor în sistemul limfatic.

Tehnici folosite în masajul sportiv

Principalele tehnici ale masajului clasic utilizate în masajul sportiv sunt netezirea și frământatul. De asemenea, se mai practică scuturăturile și vibrațiile superficiale – în cazul unor indicații specifice ale fiziokinetoterapeutului. Netezirile se fac la începutul și.la sfârșitul oricărei ședințe de masaj.

Frământatul (petrisajul) este o tehnică de masaj mai profund cu ajutorul căreia, prin diverse manevre, kinetoterapeutul atinge și pune presiune pe mușchi, care alunecă unul pe celălalt. În cazul vibrațiilor, oscilațiile diferă în funcție de modul de aplicare – de.la cele fine, superficiale, până la cele foarte mari, foarte profunde.

Netezirea are ca efecte specifice excitarea terminațiilor nervoase senzitive ale pielii, relaxarea și calmarea locală și centrală. De asemenea, sprijinirea returului venos și limfatic spre inimă, dilatarea și creșterea debitului de sânge din vasele sanguine periferice sunt alte efecte obținute în urma acestei tehnici de masaj.

Datorită petrisajului (frământatului), kinetoterapeuții obțin accelerarea procesului de refacere a musculaturii, contribuind la ameliorarea capacității de performanță sportivă și ameliorarea alunecării mușchiului în raport cu mediul său. Scuturăturile acționează destinzând și relaxând mușchii, eliminând astfel stările de hipertonie musculară.

Cui i se adresează masajul sportiv?

Masajul sportiv se adresează în special persoanelor care execută în mod regulat mișcare, un efort fizic mai deosebit, atât la nivel amator, cât și.la nivelul profesionist al sportivilor de performanță. Finalitatea acestuia este refacerea organismului și revenirea lui la condiții favorabile de efectuare a efortului fizic.

În perioadele pregătitoare, masajul este strâns legat de procesul de antrenament sportiv, se aplică după efort și urmărește câteva principii generale:

  • se poate aplica sub formă de masaj general sau parțial, de obicei recomandându-se 4 ședințe de masaj pe săptămână, două de masaj general și două de masaj parțial, în mod alternativ și strict individualizat;
  • se masează mai întâi grupele musculare care nu.au luat parte directă la efort și apoi cele direct implicate în efort, pentru ca.în cele din urmă, circulația sanguină și cea limfatică sunt deja îmbunătățite.

Tipuri de masaj sportiv

masaj sportiv
  • Masajul sportiv de reabilitare – are ca scop înlăturarea durerii și reîntoarcerea cât mai rapidă a corpului la starea de sănătate;
  • Masajul tonic – este un masaj făcut în timpul antrenamentului pentru a-i permite sportivului să se antreneze mai intens, cu riscuri mai mici de accidentare;
  • Masaj sportiv înainte de antrenament sau competiție – este un masaj de stimulare, de 30-50 de minute, înainte de antrenament și este orientat către partea cea mai solicitată a corpului de către sportul practicat;
  • Masaj sportiv după antrenament sau competiție – este un masaj de recuperare de 40-50 minute, maxim două ore, după sport, pentru relaxarea mușchilor, țesuturilor și pentru a reduce oboseala din organism.

Indicații masaj sportiv

În masajul de antrenament, se poate folosi atât de mijloacele masajului profilactic și terapeutic cât și de mijloacele kinetoterapiei, pentru a se evita ca microtraumatismele produse în efort să determine apariția accidentelor.

În perioadele competiționale, masajul impulsionează starea de start și se aplică înainte de concurs prin procedee corespunzătoare și individualizate pentru depășirea crizei de adaptare, în care sportivul poate manifesta apatie, situație în care se aplică procedee de masaj excitante. Și febra de start, situație în care masajul trebuie să fie calmant și liniștitor pentru nervi și decontracturant pentru mușchi. Masajul poate fi aplicat ușor excitant pentru menținerea condiției psihomotrice optime.

După concurs, în perioada de refacere, scopul masajului este înlăturarea oboselii și refacerea rapidă și eficientă a organismului, în vederea pregătirii pentru concursurile ce urmează.

În activitatea sportivă, ca urmare a eliberării energiei necesare desfășurării unui efort fizic, apare oboseala musculară. Din cauza proceselor biochimice desfășurate la nivelul fibrei musculare, procese ce produc incapacități contractile și metabolice, scade randamentul sportivului. Tehnicile de relaxare specifice masajului sportiv, produc hiperemie, ceea ce permite fibrelor musculare să-și recapete rezervele energetice. Orice metodă de masaj contribuie la creșterea cantității de sânge și oxigen în mușchi. Acest fapt, îmbunătățește elasticitatea, contractilitatea și posibilitățile funcționale musculare și întârzie momentul anoxiei și acumulării de toxine. 

Beneficiile masajului sportiv

Prin frământarea și netezirea mușchilor, kinetoterapeutul atinge și pune presiune pe mușchi, făcându-i să alunece sau să.se preseze unul pe celălalt.

Netezirea are ca efecte relaxarea și calmarea mușchilor și corpului, sprijinirea circulației sangvine și limfatice spre inimă, precum și dilatarea și creșterea volumului de sânge din vasele sanguine periferice. Frământatul destinde și relaxează mușchii, ameliorează stările de suprasolicitare musculară, accelerează procesul de refacere a musculaturii, contribuind la ameliorarea capacității de performanță a sportivilor.

Ambele tehnici au ca rezultate creșterea și menținerea tonusului muscular, detoxifierea accelerată a organismului și o stare de bine la nivel fizic și psihic.

Contraindicațiile masajului sportiv

masaj sportiv
  • Temperatura corpului peste 38 grade sau senzații de rău;
  • Traumatisme acute;
  • Răni deschise;
  • Traumatisme ale pielii;
  • Arsuri;
  • Rupturi de ligament sau articulații.

masaj sportiv

VIDEO

masaj sportiv

Kinetoterapie Fizioterapie Masaj la Domiciliu

masaj sportiv

MASAJ SPORTIV LA DOMICILIU ÎN BUCUREȘTI

masaj sportiv