Masaj deep tissue - ce este, rol, beneficii, efecte, contraindicații

Masajul deep tissue este un tip de masaj care țintește masa musculară și țesutul conjunctiv (fascia) în profunzime, cu scopul de a detensiona și a reda mobilitatea întregului corp. Contracturile musculare împiedică alimentarea cu nutrienți și oxigen, cauzând inflamația și permițând acumularea de toxine în țesuturi.

Manevrele folosite în masajul sunt asemănătoare masajului suedez cu mențiunea că presiunea este mai mare (dar reglabilă în funcție de gradul de sensibilitate) și prin folosirea antebrațelor sau a coatelor ca metodă de acces în punctele de contractură.

Cum decurge o ședință de masaj deep tissue?

În masajul deep tissue, terapeutul trebuie să găsească modalitatea ideală de a crește presiunea până la un punct maxim acceptabil, iar presiunea trebuie menținută constantă pe durata desfășurării terapiei.

O abordare corectă și explicațiile generoase ale terapeutului vor avea menirea de a crea o relație strânsă, bazată pe încredere și respect reciproc între terapeut și pacient.

După etapele de introducere, terapeutul execută manevre cu degetele și policele, pumnii, antebrațele și coatele, utilizând și forme de stretching și gimnastică pasivă în 20% din durata terapiei.

Beneficiile masajului deep tissue

masaj deep tissue
  • Reechilibrarea sistemului nervos;
  • Relaxarea, hrănirea și oxigenarea profundă a musculaturii și a țesutului conjunctiv;
  • Îmbunătățirea posturii corporale;
  • Detoxifiere puternică;
  • Optimizarea funcționării organelor interne.

Contraindicațiile masajului deep tissue

Intervenții chirurgicale făcute recent sau înainte de o intervenție chirurgicală, purtarea unor tije metalice, răni deschise, boli de piele, boli cardiace grave, sarcină, perioadă menstruală abundentă.

Efecte colaterale

masaj
  • În timpul masajului – Pentru a obține detensionare musculară se aplică o presiune mai mare decât în alte tipuri de masaj ceea ce poate provoca disconfort. Terapeutul va ține cont de nivelul dumneavoastră de sensibilitate la durere, variind treptat gradul de presiune aplicat. Pentru a gestiona senzația de durere este important să respirați profund, în sincron cu presiunea aplicată. Terapeutul vă va îndruma în acest scop. 
  • După masaj – Este posibil ca imediat după masaj să simțiți o ușoară amețeală care poate avea următoarele cauze:

1. O eliberare a toxinelor acumulate în corp. Este indicat să beți cel puțin două pahare de apă.

2. O poziție defectuoasă a capului în timpul masajului. Comunicați orice stare de disconfort terapeutului.

3. V-ați ridicat brusc de pe masa de masaj. Ridicați-vă cu mișcări lente, întâi în șezut, așteptați câteva minute și apoi coborâți de pe masa de masaj.

  • Este posibil ca în ziua următoare masajului să aveți senzația de “febră musculară” asemănătoare celei de după efectuarea exercițiilor fizice. Este o reacție normală datorată stimulării masei musculare.

a

VIDEO

a

Kinetoterapie Fizioterapie Masaj la Domiciliu

deep tissue

MASAJ DEEP TISSUE LA DOMICILIU ÎN BUCUREȘTI

deep tissue