Fractura de cavitate glenoidă reprezintă o leziune rară, dar semnificativă a umărului, care poate avea consecințe funcționale importante dacă nu este diagnosticată și tratată corect. Cavitatea glenoidă face parte din scapulă (omoplat) și joacă un rol esențial în stabilitatea și mobilitatea articulației umărului. Datorită poziției sale anatomice și a mecanismelor de producere, fractura acestei structuri este frecvent asociată cu traumatisme de mare energie și cu alte leziuni musculoscheletale.
Mecanisme de producere
Fracturile de cavitate glenoidă apar, de regulă, în urma traumatismelor de mare energie. Cele mai frecvente mecanisme includ accidentele rutiere, căderile de la înălțime, traumatismele sportive sau loviturile directe asupra umărului. De asemenea, aceste fracturi pot apărea în contextul unei luxații anterioare sau posterioare de umăr, atunci când capul humeral exercită o forță semnificativă asupra marginii glenoide.
În funcție de direcția forței și de poziția umărului în momentul impactului, pot fi afectate diferite porțiuni ale cavității glenoide, inclusiv marginea anterioară, posterioară sau suprafața articulară centrală.
Manifestări clinice
Pacienții cu fractură de cavitate glenoidă se prezintă, de obicei, cu durere intensă la nivelul umărului, limitarea severă a mobilității și edem local. Durerea este accentuată de mișcare și poate fi însoțită de senzația de instabilitate articulară.
În cazurile asociate cu luxația umărului, pot apărea deformări vizibile și imposibilitatea utilizării membrului superior afectat. Examinarea clinică trebuie realizată cu atenție, deoarece mobilizarea forțată a umărului poate agrava leziunea.
Diagnostic
Diagnosticul fracturii de cavitate glenoidă se bazează pe corelarea datelor clinice cu investigațiile imagistice. Radiografia standard de umăr poate identifica unele fracturi, însă sensibilitatea acesteia este limitată, mai ales în cazul fracturilor mici sau complex orientate.
Tomografia computerizată (CT) reprezintă investigația de elecție pentru evaluarea detaliată a cavității glenoide. CT-ul permite aprecierea exactă a dimensiunii fragmentelor, a gradului de deplasare și a afectării suprafeței articulare. Rezonanța magnetică (RMN) poate fi utilă în evaluarea leziunilor asociate ale părților moi, precum labrumul sau coafa rotatorilor.
Tratament pentru fractura de cavitate glenoidă
Tratamentul fracturilor de cavitate glenoidă poate fi conservator sau chirurgical, în funcție de tipul fracturii, gradul de deplasare și stabilitatea articulației umărului.
Tratamentul în fractura de cavitate glenoidă fără deplasare este ortopedic şi constă în imobilizare în bandaj toracic Desault pentru 3 săptămâni. în fracturile marginale anterioare cu fragment mare care expune la luxaţii recidivante scapulo-humerale se poate face fixarea acestuia cu un şurub.
Tratamentul chirurgical este recomandat în fracturile deplasate, care implică o porțiune semnificativă a suprafeței articulare sau care determină instabilitate glenohumerală. Intervenția chirurgicală urmărește reducerea anatomică a fragmentelor și fixarea acestora cu șuruburi sau plăci speciale, pentru a restabili congruența articulară.
Recuperare și prognostic pentru fractura de cavitate glenoidă
Recuperarea după o fractură de cavitate glenoidă este un proces de durată, care necesită colaborarea strânsă dintre pacient, medic ortoped și kinetoterapeut. Programul de kinetoterapie include exerciții pentru recâștigarea mobilității, forței musculare și stabilității umărului.
Prognosticul depinde de severitatea fracturii, de calitatea reducerii (în cazul tratamentului chirurgical) și de respectarea programului de recuperare. Complicațiile posibile includ rigiditatea umărului, instabilitatea cronică și artroza glenohumerală posttraumatică.
