Scleroza multiplă Scleroză Multiplă sclerozei multiple

Scleroza multiplă (SM) este o boală neurologică invalidantă, cel mai frecvent diagnosticată la adultul tânăr de vârstă mijlocie, fiind a treia cauză principală a invalidității în acest grup de vârstă, după traumatism și artrită.

S-a demonstrat că în scleroza multiplă sunt atinse de procesul distructiv inclusiv neuronul și axonul. Distrugerea mielinei și axonului s-ar datora unui proces inflamator autoimun cu implicații imunogenetice, cauza declanșării acestuia necunoscându-se încă.

Prin distrugerea mielinei și axonului, apar deficite motorii cu tulburări de mers și spasticitate, tulburări de sensibilitate, ataxie, tremurături, tulburări sfincteriene, tulburări de dinamică sexuală, dizartrie, tulburări de deglutiție și oculomotricitate. Apariția plăcilor scleroase în emisferele cerebrale pot produce tulburări cognitive, din ce în ce mai frecvente în scleroza multiplă.

Scleroza multiplă este o boală cronică, a adultului tânăr, evoluează cu remisiuni și acutizări de intensitate și durată variabilă și debutează în general în jurul vârstei de 20-40 ani.

Scleroza multiplă Scleroză Multiplă

Scleroza multiplă Scleroză Multiplă sclerozei multiple

Cauze scleroză multiplă

Se consideră că scleroza multiplă este rezultatul unei interacțiuni complexe între factorii declanșatori de mediu (cum ar fi infecțiile), predispoziția genetică și activarea aberantă a celulelor sistemului imun. Studiile epidemiologice sugerează că expunerea ambientală la un anumit agent infecțios trebuie să se producă într-o fereastră de vulnerabilitate imunologică specifică vârstei copilăriei.

Simptome / Semne scleroză multiplă

Scleroza multiplă este boala adultului tânăr, ea debutând între 20–40 de ani. 60% din bolnavi au debutul între aceste vârste. Între 10–20 de ani și 50–60 de ani, debutul este considerat foarte rar și sunt puține cazuri verificate anatomic cu debut la aceste vârste. Debutul după 60 de ani este considerat de majoritatea autorilor inacceptabil.

Boala debutează cel mai frecvent brusc, cu instalarea unui simptom sau a mai multor simptome din multitudinea simptomelor întâlnite în scleroza multiplă.

Tulburările de vedere, uneori pasagere, sunt o formă de debut al sclerozei multiple. Foarte rare sunt cazurile când boala a debutat cu simptome paroxistice: crize comițiale, nevralgii trigeminale sau un sindrom vertiginos de tip Ménier.

Principalele manifestări clinice ale sclerozei multiple:

  • Neuropatia optică retrobulbară corespunde unei atingeri a fibrelor maculare ale nervului optic. Se traduce prin apariția în câteva ore a unor scăderi a acuității vizuale, a unui scotom și a unei tulburări a vederii colorate (discromatopsie a axei roșu-verde). Este precedată de dureri orbitale și periorbitale accentuate la mobilizarea globilor oculari.
  • Manifestări motorii. Apar la 10–20% din cazurile de scleroză multiplă și se observă la mai mult de 50% din cazuri, după mai mulți ani de evoluție. Poate fi vorba de un deficit motor de tip pareză sau plegie, de o exacerbare a reflexelor osteo-tendinoase, de spasticitate, de un semn a lui BABINSCHI sau de o oboseală exacerbată. Oboseala este unul din cele mai întâlnite simptome în scleroza multiplă. Activitățile simple, ca îmbrăcatul, pot fi obositoare până la extenuare la unii bolnavi, chiar atunci când forța musculară este normală sau aproape normală.
  • Manifestările senzitive se datorează unor multiple procese demielinizante, situate în cordoanele posterioare ale măduvei. Aceste manifestări merg de la senzația de înțepături, furnicături, constricție ca de menghină, înțepeniri, senzația de răceală, arsură, până la algii destul de pronunțate.

Diagnostic scleroză multiplă

Diagnosticul clinic al sclerozei multiple a suscitat multe discuții între mulți clinicieni neurologi, fiecare din ei având păreri multiple despre criteriile de diagnostic clinic. Înainte de a discuta aceste criterii propunem să definim principalele stări clinice ale unor scleroze multiple: puseul, remisiunea și progresivitatea.

Un puseu este definit de apariția unor simptome sau a unor semne neurologice cu sau fără confirmare obiectivă, ce durează cel puțin 24 de ore, sau de agravarea sau reapariția unor simptome și a unor semne ce regresaseră, se stabilizează sau se ameliorează cel puțin o lună.

O remisiune este o ameliorare demonstrată și durabilă (timp de o lună cel puțin), a unor simptome sau a unor semne ce au durat cel puțin 24 de ore. O progresie corespunde unor evoluții a bolii caracterizată de un handicap crescând cu majorarea semnelor, fără stabilizare de cel puțin 6 luni.

Criterii clinice de diagnostic:

1. Primul criteriu este diseminarea semnelor clinice în timp și spațiu. Aceasta însemnă că este necesară evoluția semnelor în timp (apariția a cel puțin două pusee separate de un timp liber de mai mult de o lună) și răspândirea lor în spațiu (atingerea a cel puțin a două regiuni anatomice distincte). Acest prim criteriu este esențial în diagnosticarea sclerozei multiple

2. Vârsta apariției bolii este al doilea criteriu. Marea majoritate a sclerozei multiple (80%) debutează între 25–40 de ani. Vârsta influențează valoarea diagnosticului și calitatea simptomatologiei. Apariția, de exemplu a unei scăderi unilaterale a acuității vizuale la o femeie tânără este forte sugestivă pentru diagnostic. Astfel tulburările vizuale, oculomotorii, cerebeloase ți vestibulare sunt relevatorii la un subiect tânăr și evoluția lor este regresivă în 80% din cazuri. După 45 de ani, scleroza multiplă debutează adesea în mod insidios, prin tulburări motorii ale membrelor inferioare, evoluând în mod progresiv (50% din cazuri).

3. Al treilea criteriu este legat de necesitatea ca semnalele să dovedească predominanța leziunilor în substanța albă. Din punct de vedere clasic, simptomatologia este reflectarea topografiei leziunilor care afectează regiunile bogat mielinizate (nervul optic, cerebelul, măduva spinării). Apariția precoce a unor semne legate de o atingere a substanței cenușii (afazie, epilepsie) este rară (1%) și trebuie să ne ducă cu gândul la un alt diagnostic.

4. Excluderea celorlalte diagnostice posibile este al patrulea criteriu. Este vorba de o regulă formală pe care forța obișnuinței nu trebuie să ne facă să o încălcăm. Greșeala ar fi, să punem prin exces diagnosticul de scleroză multiplă, dacă am considera de exemplu ca pusee niște simptome senzitive trecătoare. Altfel spus, este mai bine să punem diagnosticul de scleroză multiplă în lipsă de altceva, decât din exces.

Investigații scleroză multiplă

scleroza multipla scleroză multiplă

1. Explorările neuroradiologice

În această grupă de explorări intră:

a. Examenul radiologic tradițional în care radiografiile sunt cele mai vechi și mai folosite, urmate de pneumoencefalografie, mielografie și angiografie.
b. Examinările de medicină nucleară (scintigrafia)
c. Ultrasonografia
d. Tomografia computerizată (CT)
e. Rezonanța magnetică nucleară (RMN)

Dintre aceste examinări neuroradiologice importante pentru diagnosticarea sclerozei multiple și, mai ales, pentru studiul evoluției ei sunt tomografia computerizată și rezonanța magnetică nucleară (RMN). Celelalte examinări neuroradiologice au o oarecare importanță în diagnosticarea unor afecțiuni care pot imita până la un anumit punct scleroza multiplă. Tomografia computerizată este o metodă de investigație care aduce date noi în diagnosticarea sclerozei multiple. Cu ea se pot evidenția leziuni care înainte de existența ei nu se puteau evidenția decât la examinările histomorfologice. Cu ajutorul tomografiei computerizate s-au putut pune în evidență în scleroza multiplă: hipodensități în substanța albă, contraste anormale în sistemul nervos central dar și mărirea spațiilor lichidiene ventriculare sau extraventriculare, lucru care de fapt se putea evidenția și prin radiografie simplă craniană executată după introducerea de aer în aceste cavități. 

2. Examenul potențialelor evocate

În concepția neurofiziologiei clinice, prin potențial evocat se înțelege o modificare electrică detectabilă în orice punct al scalpului, ca răspuns la un stimul aplicat în mod deliberat la periferia sau la un anumit nivel, al căilor aferente. Modificările electrice corticale sau de scalp induse prin alte mijloace, ca de pildă prin stimulări electrice aplicate în orice parte a creierului aflat în legătură cu aria corticală, din care se culeg răspunsuri prin stimulare electrico-corticală directă sau prin stimulare antidromică a neuronilor corticofugali intră în același concept de potențiale, dar acestea sunt folosite mai ales în cercetările neurofiziologice experimentale.

3. Examinări biologice de laborator

Pentru sprijinirea diagnosticului clinic în scleroza multiplă un rol deosebit îl au investigațiile de laborator. Aceste investigații se fac din sânge, lichid cefalorahidian și din lacrimi.

Forme clinice

Evoluția sclerozei multiple este foarte variată și greu de prevăzut. Pentru a putea descrie diferitele forme clinice de evoluție propuse de diverși autori este necesar să redefinim noțiunile de puseu, remisiune și progresie. Aceasta este necesară, datorită faptului că indiferent care sunt autorii sau formele clinice evolutive descrise de aceștia, toți au folosit în descrierea lor variabilitatea în succesiune și intensitatea puseului, remisiunii și progresivității.

Un puseu este definit de apariția unor simptome și (sau) a unor semne neurologice, cu sau fără confirmare obiectivă, ce durează cel puțin 24 de ore, sau de agravarea sau reapariția unor simptome și (sau) a unor semne ce regresează, se stabilizaseră sau se amelioraseră de cel puțin o lună.

O remisiune este o ameliorare demonstrată și durabilă (timp de o lună cel puțin) a unor simptome și (sau) a unor semne ce au durat cel puțin 24 de ore.

O progresie corespunde unei evoluții a bolii caracterizată de un handicap crescând cu majorarea semnelor, fără stabilizare de cel puțin 6 luni.

Tratament scleroză multiplă

scleroza multipla scleroză multiplă

1. Alimentația în scleroza multiplă

Sunt două familii de acizi grași esențiali foarte importanți pentru tinerii atinși de scleroza multiplă. Prima familie este constituită de acidul linoleic și derivații săi. În termeni biochimici, ea se cheamă familia Omega 6. A doua familie este aceea a acidului alfalinoleic și derivații săi, biochimiștii denumind-o familia Omega 3.

Alimentele bogate în acid linoleic sunt: uleiul de floarea soarelui, uleiul de porumb, ficatul, rinichii, creierul, carnea slabă, leguminoasele. Alimentele bogate în acid alfalinoleic sunt: legumele verzi, peștele, (uleiul de pește), scoicile și uleiurile de leguminoase.

Printr-un proces biochimic complex, cele două familii de acizi esențiali grași se transformă astfel: acidul linoleic în acid arachidonic iar acidul alfalinoleic în acid cervonic (servonic). Acidul arachidonic joacă un rol vital în structura celulelor sănătoase și contribuie la producerea de prostaglandine. El poate interveni în reglarea sistemului imunitar.

Regim:

1 – Trebuie mâncat cel puțin 250 grame de ficat pe săptămână (bogat în acid arachidonic)
2 – Se consumă cel puțin 3 mese pe săptămână bazate pe pește (bogat în acid servonic)
3 – Se consumă legume verzi în fiecare zi (spanac) care conține acid alfa linoleic
4 – Se mănâncă în fiecare zi câteva legume crude, salate, cu ulei de sâmburi
5 – În fiecare zi se consumă câteva boabe de in
6 – Trebuie consumate fructe proaspete în fiecare zi
7 – De preferință alimentele să fie proaspete, evitându-se mâncărurile preparate
8 – Se alege numai carnea slabă
9 – Se evită grăsimile animale (unt, slănină) și alimentele bogate în grăsimi saturate (smântână, brânză grasă, etc)
10 – Se consumă cereale în întregime și pâine integrală
11 – Trebuie suprimate zahărul și produsele zaharoase

2. Tratamentul de recuperare în scleroza multiplă

Exercițiile fizice medicale, mențin condiția generală și previn sau suprimă atrofia musculară, dar nu s-a dovedit că afectează direct oboseala secundară leziunilor neuronilor motori centrali. Totuși, programele de exerciții pentru suprimarea oboselii sunt benefice pentru pacienții stabilizați sau ușor afectați. Exercițiul până în momentul oboselii nu este dăunător, dar activitatea fizică până la extenuare poate necesita o perioadă prelungită de restabilire și poate agrava temporar simptomele vechi. Activitatea fizică necesită locuri de desfășurare răcoroase, pentru a minimaliza creșterea temperaturii corporale. Activitățile funcționale trebuie încurajate pentru toți pacienții, chiar și pentru cei cu invalidități severe.

Hidroterapia în apă mai rece asigură avantajele bunei dispoziții. Când oboseala este severă sau rapid progresivă, pacienții pot avea nevoie de proteze, bretele și alte instrumente ajutătoare pentru a proteja și ajuta mușchii atrofiați și încheieturile slăbite. În timpul unui program de recuperare, pacienții tolerează mai bine câteva scurte ședințe terapeutice, cu intervale de odihnă regulat programate, mai degrabă decât o singură ședință neîntreruptă de 30–60 min. Ședințele de kinetoterapie vor fi programate în perioade când energia este mai accesibilă, adică dimineața sau după perioada de odihnă.

Obiective, mijloace și metode de recuperare kinetică în scleroza multiplă

scleroza multipla scleroză multiplă
  1. Inducerea activității motorii voluntare
  2. Îmbunătățirea controlului motor
  3. Reducerea spasticității
  4. Ameliorarea coordonării
  5. Ameliorarea feedback-ului senzorial
  6. Inhibarea schemelor motorii nedorite
  7. Diminuarea ataxiei cerebeloase
  8. Prevenirea și diminuarea limitărilor amplitudinilor de mișcare
  9. Ameliorarea/îmbunătățirea mersului
  10. Adaptarea psihologică la boală

Kinetoterapie Fizioterapie Masaj la Domiciliu

scleroza multipla scleroză multiplă

TRATAMENT SCLEROZĂ MULTIPLĂ LA DOMICILIU ÎN BUCUREȘTI PRIN KINETOTERAPIE, FIZIOTERAPIE, MASAJ ȘI TERAPII ALTERNATIVE

scleroza multipla scleroză multiplă