Termenul de tenis-elbow (cotul tenismenului / epicondilita laterală) (1882 – Morris), este o prescurtare utilizată pentru una sau mai multe circumstanțe patologice, unele bine definite și altele imprecise care atrag o durere spontană și provocată la marginea externă a cotului (Grenshow).
Ce este epicondilita laterală?
Epicondilita laterală, denumită și „cotul tenismenului” afectează partea laterală a cotului și se manifestă prin inflamarea tendoanelor ce unesc mușchii antebrațului în partea exterioară a cotului. „Cotul tenismenului” se poate produce în urma unor traumatisme de mică intensitate sau a solicitării excesive a mușchilor din zona cotului. Aceasta reprezintă ruptura parțială a fibrelor tendonului, articulația cotului nefiind afectată.
Această afecțiune nu apare doar la cei care practică tenis, poate apărea la sportivii care practică înot, cățărat, dar și la persoane care practică o meserie în care tendoanele antebrațului sunt solicitate permanent, cum ar fi: electricieni, scriitori, croitorese, cei care cântă la chitară și alte instrumente, măcelarii, pictorii, meșteri, sau alte mișcări și activități care implică mișcarea de apucare, strângere sau rotație a pumnului/înșurubare.
Localizare anatomică
Condilul este situat în partea externă a cotului și este articulat cu capul radial. Articulaţia radiohumerală este o enartroză (condiliană) şi participă la mişcările de flexie-extensie. La nivelul condilului humeral, în partea externă există o proeminenţă osoasă denumită epicondil, loc de inserţie pentru ligamente şi muşchi.
Muşchii epicondilieni:
- scurtul supinator, prin fascicolul său superficial extensorul scurt radial al carpului
- extensorul comun al degetelor
- extensorul propriu al degetului mic
- cubitalul posterior, extensor al carpului
Cauzele epicondilitei laterale
În literatura de specialitate au fost descrie 4 stadii ale epicondilitei. Astfel, primul stadiu presupune apariția modificărilor inflamatorii care sunt reversibile. Al doilea și al treilea stadiu constau în modificări ireversibile la nivelul mușchilor, iar ultimul stadiu este caracterizat de către apariția fibrozei și a calcifierilor.
Sportivii care fac mișcări repetitive (precum tenismenii sau jucătorii de golf) au un risc mai mare de a dezvolta această afecțiune. Mai mult decât atât, jucătorii amatori care nu au deprins încă tehnica exactă a jocului de tenis au șanse mai mari de a dezvolta simptomatologia supărătoare ce caracterizează epicondilita laterală.
Mișcarea repetitivă la care se adaugă ridicarea greutăților sunt și ele încriminate în apariția microtraumatismelor la nivelul articulației cotului. Si nu în ultimul rând, zugravii, măcelarii și mecanicii auto folosesc în mod repetat articulația cotului motiv pentru care pot dezvolta epicondilită.
Semne clinice epicondilită laterală
Progresiv durerea se simte în timpul jocului şi la sfârşitul zilei. Debutul apare cel mai adesea la dreapta (pentru dreptaci) şi începe cu o durere care iradiază de la faţa antero-externă a cotului spre marginea externă a membrului superior, cel mai adesea către antebraţ, apoi spre braţ. Această durere nu apare decât atunci când mişcările de extensie şi de supinaţie, sunt cel mai adesea asociate. De aici rezultă o impotenţă funcţională crescândă. Durerea dispare la repaus şi reapare la reluarea activităţii sportive. Timpul de evoluţie este imprevizibil de apreciat. Se poate observa o vindecare spontană sau o recidivare anuală.
Examen epicondilită laterală
epicondilită epicondilita laterala cotul tenismenului
- Aspectul şi mobilitatea cotului sunt normale;
- Există la palpare un punct dureros, sensibil, situat pe epicondil;
- Mişcările de extensie-flexie ale cotului sunt normale;
- Pronaţia nu este dureroasă, supinaţia este dureroasă mai ales atunci când cotul este în extensie;
- Extensia pumnului şi a degetelor este adesea sensibilă;
- Nu există amiotrofie şi nici cracmente;
- Examenul radiologic este adesea normal.
Diagnostic epicondilită laterală
Pentru a diagnostica epicondilita, medicul va efectua un set de teste în care va pune presiune pe zona afectată, cerând pacientului să-și miște cotul, încheietura și degetele. O radiografie a cotului confirmă și diferențiază cauzele existente ale durerii care nu sunt legate de epicondilită, precum fractura sau artrita.
Ecografia si RMN-ul sunt alte investigații imagistice utile pentru diagnostic, dar frecvent evitate datorită costului mare. Screeningul RMN poate confirma fluidul articular în exces și tumefierea regiunii afectate din cot, cum sunt punctele de legătură dintre osul brațului și extensorul carporadial.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor și a simptomelor clinice care sunt discrete și caracteristice totodată. Cu articulația cotului complet în extensie pacientul va resimți puncte de sensibilitate dureroasă deasupra punctelor afectate din cot, originea extensorului carporadial de pe epicondilul lateral. Durerea se poate resimți și la flexia pasivă a încheieturii și extensia contra rezistență a acesteia (testul Cozen).
În funcție de severitatea și cantitatea leziunilor multiple ale tendonului, mușchiul poate să nu se vindece complet prin tratamentul conservator.
Tratament epicondilită laterală
Tratament medical
- Repaus sportiv 10-21 de zile;
- Infiltraţii la locul dureros cu corticoizi sau antienzime (3-6 infiltrații);
- Antiiflamatoare: sub formă de unguent care trebuie să pătrundă prin presiuni superficiale, uşoare şi prelungite, de 4-5 ori pe zi.
- Crioterapie locală de 3-4 ori pe zi, timp de 20 min., bineînțeles cu punerea în repaus a articulației;
- Aplicații de căldură
– infraroșii
– aplicații cu parafină (nu sunt indicate la debut când efectul gheții este net superior, dar pot fi indicate în cazuri mai vechi) - Stimulare electrică transcutanată antalgică (SETA) pe traiectul nervului radial;
- Stimulare electrică la nivelul musculaturii antebrațului;
- Ultrasunete pe mușchi și tendoane.
Tehnici manuale
- La nivel cervical: masaj și mobilizări
- La nivelul cotului și antebrațului:
Masaj:
– frământat;
– MTP care se efectuează printr-o fricțiune pe inserția epicondilienilor, fricțiune transversală menținută până la obținerea unei atenuări a durerii. Se recomandă câte 10-20 min. în funcție de vechimea cazului;
– masajul reflex (metoda Terich Luebe)
La nivelul cotului: traiectul longitudinal, de-a lungul tendonului bicipital, începând de la extremitatea inferioară a mușchiului pentru a pătrunde în profunzimea pliului cotului. Același traiect, dar în sens invers. La nivelul antebrațului: (cotul flectat la 90°). Aplicarea pulpei degetelor la nivelul cubitusului, trasarea în direcție transversală (cu îndepărtarea cubitusului) a unor traiecte executate foarte aproape unele de altele pe toată lungimea cubitusului. - stretching
- mobilizări pasive
Tehnici active și neuromusculare
- Întinderi active ale epicondilienilor;
- Exerciţii de tonifiere a musculaturii antebraţului;
- Exerciţii de stimulare neuro-musculară şi proprioceptivă.
Corectarea factorilor de risc (cauze)
- Factori generali care se referă la îmbunătăţirea pregătirii fizice generale;
- Schimbarea condiţiilor de joc şi antrenament;
- Îmbunătăţirea tehnicii;
- Schimbarea materialelor sportive (racheta).
Tratament chirurgical
La șase luni de la absența rezultatelor aplicării tratamentului conservator se indică intervenția chirurgicală. Totuși, majoritatea epicondilitelor răspund la măsurile conservatoare. Au fost descrise multiple proceduri, dintre care și eliberarea percutană a tendonului de pe os, cât și artroscopice sau alte tehnici care implică rezecția ligamentelor.
Cea mai populară procedură astăzi este excizia simplă a țesutului afectat de pe tendon, prin raderea osului și reatașarea tendonului. Tehnica poate fi realizată cu anestezie regională a brațului și practicarea unei incizii mici. 90% dintre pacienții care suferă această intervenție își pot folosi articulația fără durere după o perioadă de recuperare de trei luni.
