Artroza - ce este, cauze, simptome, diagnostic, investigații, tratament

Artroza este o artropatie cronică, dureroasă și deformantă, datorată unei alterări (distrugeri) ale cartilajului articular. Clinic se caracterizează prin durere, impotență funcțională cu reducerea dureroasă a mișcărilor, având ca substrat anatomopatologic distrugerea cartilajului, cu apariția de osteofite, chisturi sau geode în os și cu dispariția interliniului articular. Radiologic se caracterizează prin modificări de structură la nivelul interliniului articular și la nivelul extremităților osoase ce alcătuiesc articulația.

Artrozele fac parte din grupa reumatismelor degenerative și pot fi întâlnite și sub denumirea de osteoartrite sau artrite hipertrofice.

Cauze artroză

Apariția artrozei poate fi rezultatul unei serii numeroase de factori, de ordin general, sistemic, sau de ordin local, motiv pentru care fiecare artroză trebuie considerată a avea cauze multifactoriale. În producerea leziunilor cartilaginoase artrozice sunt încriminați următorii factori:

  • factori mecanici: suprasolicitarea funcțională prin repartiția anormală a presiunilor articulare cu o hiperpresiune în anumite puncte (obezitatea, malformații congenitale – displazia luxantă de șold pentru coxartroză, osteocondroze, alte anomalii de dezvoltare) sau diverse activități profesionale sau sportive (mânuitorii de ciocane pneumatice).
  • factori traumatici (traumatisme, microtraumatisme) prin modificarea arhitecturii articulare (fracturi, luxații, leziuni de menisc, instabilități articulare consecutive hiperlaxităților ligamentare).
  • sexul feminin.
  • obezitatea este un factor de risc pentru gonartroză, coxartroză (articulații portante) și artrozele mâinii. Obezitatea este însă frecvent asociată și cu alte condiții morbide (diabet zaharat, dislipidemii) ce favorizează dezvoltarea proceselor degenerative articulare.
  • factori endocrini și metabolici (acromegalia, mixedemul, menopauza, diabetul zaharat);
  • vârsta, îmbătrânirea. Incidența manifestărilor artrozice crește în raport cu vârsta, datorită leziunilor mecanice și posibilelor perturbări biochimice produse în timp.
  • factori inflamatori cronici (în artrita reumatoidă sau infecții TBC, cartilajul poate fi alterat, dezorganizat, înlocuit printr-un țesut cartilaginos fibros, ce antrenează și alterări osoase).

Toți acești factori, individuali sau asociați, implică suprasolicitări funcționale în arii limitate ale cartilajului articular, favorizând apariția modificărilor de natură artrozică.

Mecanismele implicate în procesul artrozic

În artroze, metabolismul cartilajului este afectat, realizând o subțiere a cartilajului. Cele mai evidente modificări în artroză se văd de obicei în cele mai solicitate zone ale cartilajului articular. În stadiile inițiale cartilajul afectat este mai îngroșat decât cel normal, dar pe măsură ce artroza progresează suprafața articulară se îngustează, cartilajul se înmoaie, integritatea suprafeței este compromisă și apar șanțuri de fisură.

În timp se produc fisuri și ulcerații care se pot extinde la osul subiacent. Ulterior are loc o reacție proliferativă sub forma unui burelet la periferia cartilajului, punct de plecare a osteofitelor. Uzura cartilajului duce la dezgolirea osului subiacent, care devine sediul unui proces de scleroză. Remodelarea și hipertrofia osoasă sunt astfel caracteristicile importante ale artrozei.

Consecutiv apare atrofia musculaturii periarticulare care poate juca un rol major în simptomatologie cu agravarea dezechilibrului biomecanic al articulației.

Clasificare artroze

tipuri artroza artroze artrozele
  1. Artrozele primare (idiopatice)

În funcţie de localizare sunt:

  1. Forme localizate
  • artrozele mâinilor (artroza interfalangiană – nodulii Heberden şi Bouchard (forma nodală), artroza interfalangiană erozivă (forma nenodală), artroza carpo-metacarpiană a policelui).
  • artrozele piciorului (artroza articulaţiei metatarso-falangiene a halucelui (hallux valgus, hallus rigidus, haluce în ciocan), artroza articulaţiei talo-calcaneene, artroza articulaţiilor medio-tarsiene).
  • artrozele articulaţiei genunchiului (gonartroza) cu afectarea compartimentelor: femuro-tibial (compartimentul medial, lateral sau ambele); femuro-patelar; ambelor.
  • artroza articulaţiei şoldului (coxartroza) – cu formele: excentrice (superioare), concentrice (axială, medială), difuze.
  • artrozele coloanei vertebrale (cervicale, dorsale şi lombare): artroza articulaţiilor interapofizare artroza articulaţiilor intervertebrale, (discuri, discartroza), spondiloză (osteofite).
  • artroze izolate (mai rare): artroza articulaţiei temporo-mandibulară, artroza articulaţiei sterno-claviculară, artroza articulaţiei acromio-claviculară, artroza articulaţiei scapulo-humerală, artroza articulaţiilor cotului, artroza articulaţiilor gleznei, artroza articulaţiilor sacro-iliace.
  1. Forme generalizate

Cuprind trei sau mai multe forme localizate din cele amintite anterior.

  1. Artroze secundare
  • artroze secundare traumatismelor acute sau cronice (acute: fracturi, luxaţii habituale, leziuni de menisc, leziuni ligamentare, hemartroză; cronice: artroze secundare suprasolicitării articulare datorate activităților profesionale sau sportive)
  • artrozele secundare deformărilor congenitale sau dobândite ale capetelor osoase: (luxaţia congenitală de şold, osteocondroza, osteocondrite disecante, osteonecroze, deformări în valg sau var, inegalitatea membrelor inferioare.
  • artrozele metabolice (artroza ocronotică (alcaptonuria), artroze microcristaline, boala Wilson)
  • artrozele endocrine (acromegalia, diabetul zaharat, hiperparatiroidism, hipotiroidismul, obezitatea)

Simptome artroză

Durerea – Durerea apare la mobilizare (articulaţii ,,ruginite”) sau la efort (cel mai intens seara), fiind de tip mecanic. Durerea articulară în artroză este deseori descrisă ca o senzație profundă de disconfort localizată în articulaţia interesată. Tipic, durerea din artroză este agravată de utilizarea articulaţiei şi diminuată de repaus, dar pe măsură ce boala progresează poate deveni persistentă. Durerea nocturnă care perturbă somnul este întâlnită mai ales în coxartroza avansată şi artrozele acutizate, ,,încălzite’’. Durerea, ca în multe alte boli reumatice, este influenţată de numeroşi factori secundari (în principal de cei de origine climatică – frigul şi umezeala pot accentua durerea, meteorosensibilitate, endocrină sau psihologică).

Redoarea articulară – Redoarea la nivelul articulațiilor interesate care poate apare dimineaţa sau după o perioadă de inactivitate (de exemplu după mersul cu maşina) poate fi prezentă, dar în general durează mai puțin de 20 de minute de exerciţiu („încălzirea articulaţiei”)

Examenul obiectiv al articulaţiilor artrozice poate releva:

  • sensibilitate/durere localizată sau tumefacţia osului ori a părţilor moi.
  • cracmentele şi crepitaţiile osoase (senzaţia de frecare a unui os față de un alt  os apărută în timpul mişcării) sunt caracteristice.
  • la palpare se poate detecta o creştere uşoară a temperaturii locale.
  • limitarea mişcărilor articulare din artroze (impotența funcțională) se instalează gradat, limitarea afectează în general puţine mişcări şi numai în cazurile grave evoluează progresiv până la blocarea completă articulară (anchiloză). – atrofia musculară periarticulară poate fi datorată lipsei de utilizare sau inhibării reflexe a contracţiilor musculare.
  • instabilitatea articulară este determinată în mod special de amiotrofiile instalate.
  • în stadiile avansate de artroză pot apărea deformări şi mărirea de volum a articulaţiilor, prezența unui revărsat articular (hidartroza), hipertrofii osoase, subluxaţii şi reducerea marcată a mobilităţii articulare.

Investigații artroză

Teste biologice de inflamație sunt negative. În majoritatea cazurilor de artroză, examenele de laborator nu arată modificări semnificative. Totuși în formele difuze sau în cele cu importantă componentă inflamatorie sau degenerativă, se întâlnesc destul de frecvent alterări ale testelor nespecifice inflamatorii: creşterea vitezei de sedimentare hematică VSH, creşterea a alfa-2-globulinelor serice şi a fibrinogenului, prezenţa proteinei C reactive.

Examenul lichidului sinovial în artroză arată un lichid clar sau uşor opalescent, neinflamator, cu un număr de celule ce nu depăşeşte 2000 de elemente/mm3 şi culturi sterile. În acest lichid mai pot fi identificate: fragmente de cartilaj, cristale de hidroxiapatită şi pirofosfat de calciu şi o concentraţie crescută a markerilor amintiţi mai sus. Analiza lichidului articular ajută la diagnosticul diferenţial cu alte suferinţe ca: PR, artritele septice, guta, pseudoguta, sinovita vilonodulară.

Examenul radiologic (RX) este cea mai importantă explorare imagistică. Modificările radiologice sunt mai frecvente decât manifestările clinice, 40% dintre cei care prezintă astfel de modificări neavând simptome clinice. În stadiile iniţiale examenul radiologic este normal. În momentul în care acestea apar, boala este deja constituită. Ideal este ca examenul radiologic să se facă cu articulaţia în poziţia ei obişnuită, supusă sarcinilor pe care trebuie să la îndeplinească (ortostatism). Principalele modificări din artroză sunt sunt:

  • pensarea (reducerea) spaţiului articular;
  • osteofitoză (producţii osoase ce se dezvoltă la periferia suprafeței articulare)
  • osteoscleroză cu osteocondensare a platourilor osoase articulare,
  • zone de osteoporoză

Alte explorări: scintigrafiaRMNCT, artroscopia, biopsia, mielografia, termografia servesc exclusiv pentru diagnosticul diferențial.

Evoluție și prognostic artroză

Evoluţia şi prognosticul artrozelor depinde de:

  • combaterea factorilor de risc,
  • controlul greutăţii şi posturii ortostatice,
  • evitarea eforturilor fizice,
  • condiţii meteorologice nefavorabile,
  • diagnosticul şi tratamentul corect în puseurile de acutizare,
  • terapia de întreţinere condroprotectoare în perioadele de acalmie,
  • profilaxia secundară a recidivelor,
  • supravegherea medicală periodică cu respectarea indicaţiilor terapeutice conservatoare sau chirurgicale.

Tratament artroză

artroza artroze artrozele

Reducerea solicitării și repausul articular

Artroza poate fi cauzată sau agravată de o mecanică corporală inadecvată. Corectarea viciilor posturale şi a lordozei lombare excesive pot fi benefice. Trebuie evitată solicitatea excesivă a articulaţiilor afectate. Pacienţii cu gonartroză sau coxartroză trebuie să evite ortostatismul prelungit sau flectarea excesivă a genunchilor. La pacienţii cu gonartroză a compartimentului medial încăţămintea ortopedică poate reduce durerile articulare. Repausul din timpul zilei poate fi benefic, dar imobilizarea completă a unei articulaţii dureroase este rareori indicată. Foarte frecvent apariţia simptomelor la nivelul unei articulaţii artrozice este consecinţa unei creşteri neobişnuite a solicitărilor ca urmare a modificărilor obiceiurilor de viaţă, începerea unei noi activităţi lucrative sau sportive. În multe cazuri o perioadă adecvată de repaus al articulaţiei ar fi suficient pentru obţinerea ameliorării simptomatologiei. Repausul constituie întotdeauna un ajutor cert care favorizează remisiunea simptomelor artrozice. În formele mai tenace este oportună intercalarea perioadelor adecvate de repaus funcţional cu perioade de activitate ale articulației afectate (pe parcursul fiecărei zile).

Kinetoprofilaxia artrozelor

Kinetoprofilaxia primară are o largă adresabilitate şi constă în utilizarea exerciţiului fizic ca mijloc de întreţinere a stării de sănătate, a integrităţii şi funcţionalităţii normale a organismului. Ea este indicată indiferent de vârstă, sex sau pregătire fizică anterioară. Obiectivele urmărite sunt:

  • menţinerea mobilităţii articulare, forţei şi rezistenţei musculare,
  • menţinerea posturii corecte,
  • menţinerea capacităţii de efort
  • ameliorarea coordonării şi abilităţii mişcărilor.

Controlul greutății corporale

Obezitatea reprezintă un factor agravant al multor forme artrozice, în special ale articulaţiilor portante. Nu are sens începerea tratamentului unei coxartroze sau gonartroze fără a elimina surplusul ponderal. Chiar la subiecţii cu minim surplus ponderal, reducerea greutăţii corporale poate favoriza funcţionalitatea unei articulaţii portante. Pacientul trebuie puternic motivat pentru a putea suporta dificultăţile (în mare parte psihologice) conexe restricţiei alimentare. În cazul pacienţilor vârstnici sau cu activitate fizică mult limitată, reducerea greutăţii corporale reprezintă uneori unica intervenţie posibilă pentru reducerea lucrului mecanic al articulaţiei. Controlul greutăţii corporale îndeplineşte un rol esenţial şi pentru pregătirea în vederea unei eventuale intervenţii chirurgicale şi a fazei postoperatorii succesive, în scopul obţinerii celor mai bune condiţii de funcţionalitate ale articulaţiei afectate.

Kinetoterapia, fizioterapia și masajul în artroze

Termoterapia – care presupune aplicarea fie crioterapiei (terapia cu rece, combate contractura musculară, fiind aplicată sub forma compreselor reci cu sulfat de magneziu, când sunt asociate cu fenomene inflamatorii. Poate fi integrată programului maso-kinetic – masajul cu gheaţă), fie a procedurilor calde – termoterapia locală (parafină, nămol, hidrotermoterapia) în scop antiinflamator antalgic (împachetarea cu parafină sau cu nămol). Indiferent modalitatea de aplicare a termoterapiei, aceasta are rolul de a pregăti structurile articulaţiei artrozice pentru programul kinetic;

Electroterapia – constă în aplicarea diferitelor tipuri de proceduri electrice, pentru efectele antialgice, vasculotrofice (potenţarea fenomenelor circulatorii locale) şi decontracturante. Au o mare utilitate, mai frecvent utilizate fiind:

  • curenţii de joasă frecvenţă – curenţi diadinamici, curenţi Trabert;
  • curentul galvanic simplu sau cu ionizare cu clorură de calciu, sulfat de magneziu, lidocaină;
  • curenţii de medie frecvenţă cu efect antialgic cert;
  • curenţii de înaltă frecvenţă au efect caloric asupra ţesuturilor afectate, fără efecte electrolitice şi excitatorii (unde scurte, microundele);
  • ultrasunetul cu gel sau gel antiinflamator (Fastum gel)
  • magnetoterapie cu aplicatorii aşezaţi în jurul articulaţiei, cu acţiune depresoare asupra sistemului nervos, efecte sedative asupra sistemului nervos central, cu atenuarea sindroamelor algice, reglarea somnului şi a tonusului vascular.

Masajul – totalitatea exercițiilor mecanice de tip manual sau tehnic, prin intermediul cărora, luându-se contact cu tegumentul, se mobilizează metodic țesuturile segmentare în scop terapeutic, estetic, determinând reacții vasculară, biochimică, de stimulare senzitivă cu inducerea reacțiilor de tip reflex) – are rol deosebit în obținerea analgeziei locale, atunci când este prezentă durerea, prin acțiune directă sau reflexă asupra structurilor implicate în generarea durerii; se poate asocia mobilizărilor pasive sau să preceadă manipulările.

Terapia ocupațională

Terapia ocupațională este o forma de tratament care folosește mijloace și metode specifice pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfășura activităţile necesare vieții individului, de a compensa disfuncții și de a diminua deficiențele fizice. Terapia ocupațională îndrumă pacienții să se ajute singuri și să facă ceea ce trebuie, adică ceea ce le este necesar cu ceea ce au.

Tratamentul balnear

Artrozele beneficiază mult de tratamentul balnear. Alegerea staţiunii şi individualizarea tratamentului se vor face în funcţie de vârsta bolnavului, de starea neurovegetativă ca şi de bolile asociate.